Pandantive vii deosebite pentru ocazii și persoane speciale.

Ar putea să crească până la 5mm pe an în cazul în care ai o astfel de plantă în acvariu, unde se poate hrăni cu mâncarea peştilor, dar în această sfera de sticlă nu ar trebui să-ţi faci probleme prea mari că nu-i mai ajunge spaţiul, i-ar putea lua ani întregi că să crească.

Singura grijă pe care trebuie s-o ai, e să nu o ţi în lumină puternică, şi să o mişti, eventual s-o porţi, măcar o dată pe săptămâna. Nu trebuie ţinută în dulap, în locuri întunecoase, ideal este să o ţineţi pe birou, într-un loc în care să nu bată lumina direct în ea. Au nevoie de mişcare, pentru a-şi menţine forma rotundă, şi de lumină normală pe toate părţile pentru a nu-şi schimbă culoarea. Ele îşi au originea pe fundul unui faimos lac din Japonia, şi pot fi întâlnite şi pe fundul altor lacuri din Islanda şi Germania, iar lumina solară care ajunge la ele e difuză, NU întuneric, când sunt în mediul lor natural.
Poate trăi şi o sută de ani, cu o grijă minimă în ceea ce priveşte planta în sine, dar nu uitaţi că sfera de sticlă şi lanţul au nevoie de atenţie deosebită.

E important să nu trântiţi bijuteria, să nu intraţi cu ea sub duş, să nu o expuneţi la soare prea mult timp, nici la căldură excesivă sau temperaturi prea scăzute. Temperatura ideală la care trebuie ţinută este între 12 şi 24 grade Celsius. În cazul în care temperatura creşte peste 30 de grade, de obicei pe timp de vară, ar fi bine să mutaţi biluţă într-o zona mai rece până se răcoreşte, sau chiar în frigider pentru o perioada scurtă de timp (de preferat la vedere, în caz că o uitaţi înăuntru măcar o vedeţi la următoarea masă)

Planta este de obicei verde deschis, însă dacă apar variaţii de culoare, poate însemna că temperatura apei trebuie reglată sau lumina solară schimbată.

* O culoare prea deschisă, spre galben, sau chiar alb poate să însemne că primeşte mult prea multă, sau prea directă, lumină solară.

* Maro sau gri poate înseamna că acea parte nu primeşte îndeajuns de multă lumina, aşa că asiguraţi-vă că întoarceţi planta cu petele maro îndreptate spre lumină.

* Pentru orice altă variaţie de culoare, sau dacă soluţiile date de noi nu dau rezultate în următoarele săptămâni, contactaţi-ne telefonic pentru mai multe detalii.

Dacă considerați că trebuie schimbată apa, deși nu ar trebui să se murdărească prea des, sunt câțiva pași importanți pe care trebuie să-i urmați:

* Apa pe care urmează s-o puneți este de preferat să o lăsați 48 de ore să se evapore clorul din ea, într-un container curat și deschis. Puteți turna apa fierbinte peste înainte.

* Achiziționați de la farmacie o seringă micuță, sau chiar 2, sau două pipete. E bine ca lucrurile cu care umblați să fie cât mai curate posibil ca să evitați să introduceți microbi în sferă.

* Extrageți apa din sferă cu seringa/pipeta, cât mai încet, să evitați sa extrageți din nisip/pietricele.

* Ca să vă asigurați ca o să rămână o apă curată cât mai mult timp, puteți să puneți apă înăuntru și să o extrageți de câteva ori ca să clatiți bine.

* Apoi cand apa e clară și curată umpleți sfera până la buză și puneți capacul la loc, cât mai bine, dar cu grijă, ca să nu cadă la următoarea plimbare.

!Sfat: Verificați mereu dopul sferei înainte de a-l purta ca să nu aveți surprize neplăcute și să vă cadă.

Se updatează....
  • Niciun produs în coș